A fost vacanța cea mai frumoasă din 10 luni petrecute în Erasmus. Vacanța, de când au luat biletele de-avion, purta numele de „Vamos a Ibiza!!!” sau „puedo darte un beso?”
Aventura începe când, la ieșirea din aeroport trei dudui (tot noi) umblau cu harta insulei într-o mână și cu toate celelalte 5 maini pline de bagaje. Pe o strada. Un fel de autostradă. Ba chiar o autostrada. Și multe mașini care spuneau doar `tu tu tuuu… eres muy linda!` Și-apoi urmează strada…negăsită. Și convorbirea (a mea, desigur, că slovaca cu spaniola n-are treaba. Și nici telenovelele n-au farmecul din Romania acolo). Convorbirea…cu un cerșetor. Într-o spaniola…aproximativă (a mea!) și o uimire (a lui, desigur). Și un prim cuvânt în spaniolă învățat: `para baho`. Sunt două de fapt, și sunt exact ca-n cântec. Și mai sunt…greu de înțeles. Daaar, sunt cuvintele care ne-au urmărit toate cele 7 zile, după ce le-am învățat. Plus linda și hermosa. Și bonita. Și guapa! Și alte de-astea, învățate deja din telenovele.
Dar revin la convorbirea cu cerșetorul. A fost greu să-l întreb unde-i strada x-uleasca. Mai ușor ar fi fost să-i spun că cea mai buna prietenă m-a înșelat cu iubitul meu. Sau invers, el m-a inșelat cu ea. Sau că sunt gravidă și al lui e copilul. (da, da… astea sunt toate învățate din telenovele).
Și urmeaza serile…grele și cu o ceartă continuă pe cine anume doarme pe canapeaua din bucătărie (bucătăria avea cea mai frumoasă priveliște, o mare albastră, cu palmieri și cu un răsărit care te făcea să plângi de emoție în fiecare dimineață). Și ne certam, si trageam la sorti, si făceam cu schimbul pentru patul ăla. Și ne promiteam că la ora răsăritului ne trezim și ne vedem în bucătărie și plecăm împreună pe plajă. Și dimineața, fiecare dintre noi se trezea în camere diferite…și oboseala de peste zi ne-adormea înapoi. Doar că una era norocoasă, cea din bucătărie…că adormea uitandu-se la soare…la soarele ăla minunat, care avea culoarea mov în fiecare dimineață, și răsărea din stâncile dinspre port. Și tot acolo era palmierul…unde se-oprea soarele când adormeam.
Și-așa era fiecare dimineață. Iar zilele…erau toate la malul mării, cu plimbari pe insulă, cu portul, cu barurile de pe plajă, cu vapoare, cu argentinianul ala care ne vorbea într-o spaniolă `muy sexy`.
Și la toate astea, aș aduna ziua petrecută pe Insula Formentera, punctul culminant al întregii vacanțe. Așa o zi intreagă trei dudui (aceleași trei ) au pedalat pe întreaga insulă, cu cele mai minunate plaje văzute, cu o mare albastră ce se-ntindea pretutindeni, învolburată și mai gălăgioasă ca nicăieri. Și cu pranzul! Să nu uit pranzul, că a fost cel mai costisitor din viața noastră de studente, la finalul căruia una dintre dudui (nu eu de data asta, dar aprob!!) spune: `delicios, absolut minunat prânz. Dar putem sa cumpărăm totuși și niște sandwish-uri să mâncăm, că mie-mi e încă foame!!!`.
S-a întâmplat acum doi ani. Iar mie mi-e un dor nebun, și am o dorință pentru…pentru oricând: să mai ajung măcar o dată-n viață pe insula aia. Și tot pe bicicletă s-o strabat…și să adorm o noapte pe-o plaja de-acolo…
De-ale Ralucăi Ezaru 