De-acum doi ani :)

Trezite la miez de noapte, trei dudui (o româncă- adică eu- și două slovace) porneau în aventura vieții lor. Sau a Erasmusului lor. Plecau în minunata călătorie planificată într-o noapte ploioasă de-aprilie, într-un bar cu niște pahare de vin roșu în față. Și n-a fost o greșeală!!! Și nici măcar o prostie, sau o pierdere de bani/de timp/de orice altceva.

A fost vacanța cea mai frumoasă din 10 luni petrecute în Erasmus. Vacanța, de când au luat biletele de-avion, purta numele de „Vamos a Ibiza!!!” sau „puedo darte un beso?”
Aventura începe când, la ieșirea din aeroport trei dudui (tot noi) umblau cu harta insulei într-o mână și cu toate celelalte 5 maini pline de bagaje. Pe o strada. Un fel de autostradă. Ba chiar o autostrada. Și multe mașini care spuneau doar `tu tu tuuu… eres muy linda!` Și-apoi urmează strada…negăsită. Și convorbirea (a mea, desigur, că slovaca cu spaniola n-are treaba. Și nici telenovelele n-au farmecul din Romania acolo). Convorbirea…cu un cerșetor. Într-o spaniola…aproximativă (a mea!) și o uimire (a lui, desigur). Și un prim cuvânt în spaniolă învățat: `para baho`. Sunt două de fapt, și sunt exact ca-n cântec. Și mai sunt…greu de înțeles. Daaar, sunt cuvintele care ne-au urmărit toate cele 7 zile, după ce le-am învățat. Plus linda și hermosa. Și bonita. Și guapa! Și alte de-astea, învățate deja din telenovele.

Dar revin la convorbirea cu cerșetorul. A fost greu să-l întreb unde-i strada x-uleasca. Mai ușor ar fi fost să-i spun că cea mai buna prietenă m-a înșelat cu iubitul meu. Sau invers, el m-a inșelat cu ea. Sau că sunt gravidă și al lui e copilul. (da, da… astea sunt toate învățate din telenovele).
Și urmeaza serile…grele și cu o ceartă continuă pe cine anume doarme pe canapeaua din bucătărie (bucătăria avea cea mai frumoasă priveliște, o mare albastră, cu palmieri și cu un răsărit care te făcea să plângi de emoție în fiecare dimineață). Și ne certam, si trageam la sorti, si făceam cu schimbul pentru patul ăla. Și ne promiteam că la ora răsăritului ne trezim și ne vedem în bucătărie și plecăm împreună pe plajă. Și dimineața, fiecare dintre noi se trezea în camere diferite…și oboseala de peste zi ne-adormea înapoi. Doar că una era norocoasă, cea din bucătărie…că adormea uitandu-se la soare…la soarele ăla minunat, care avea culoarea mov în fiecare dimineață, și răsărea din stâncile dinspre port. Și tot acolo era palmierul…unde se-oprea soarele când adormeam.
Și-așa era fiecare dimineață. Iar zilele…erau toate la malul mării, cu plimbari pe insulă, cu portul, cu barurile de pe plajă, cu vapoare, cu argentinianul ala care ne vorbea într-o spaniolă `muy sexy`.

Formentera

Și la toate astea, aș aduna ziua petrecută pe Insula Formentera, punctul culminant al întregii vacanțe. Așa o zi intreagă trei dudui (aceleași trei ) au pedalat pe întreaga insulă, cu cele mai minunate plaje văzute, cu o mare albastră ce se-ntindea pretutindeni, învolburată și mai gălăgioasă ca nicăieri. Și cu pranzul! Să nu uit pranzul, că a fost cel mai costisitor din viața noastră de studente, la finalul căruia una dintre dudui (nu eu de data asta, dar aprob!!) spune: `delicios, absolut minunat prânz. Dar putem sa cumpărăm totuși și niște sandwish-uri să mâncăm, că mie-mi e încă foame!!!`.

S-a întâmplat acum doi ani. Iar mie mi-e un dor nebun, și am o dorință pentru…pentru oricând: să mai ajung măcar o dată-n viață pe insula aia. Și tot pe bicicletă s-o strabat…și să adorm o noapte pe-o plaja de-acolo…

Istoriile unui călător

Astăzi îmi lipsesc aventurile călătoriilor prin lumea asta mare și minunată…

Sunt Raluca și invidiez libertatea zborului oricărei păsări. Pentru că ele sunt aproape de soare când vor și pentru că se pot opri să simtă norii și să vadă răsărituri pe care noi doar le visăm… Îmi plac norii și forfota din aeroporturi. Îmi plac despărțirile și ideea descoperirii de noi orașe. Aterizatul într-un alt oraș mă emoționează mai mult decât o cerere în căsătorie, iar aeroporturile le simt ca pe un mozaic cultural amestecate cu oameni care adună mii și milioane de povești minunate…

Așa îmi începeam mereu călătoriile: cu minunata mea valiză plimbată mii și mii de kilometri, cu biletele prinse la reducere, neapărat cu maxim 60 euro/dus-întors și cu kilograme (poate tone!) de optimism și vise… Scanatul bagajelor se făcea simultan cu scanatul oamenilor din jur de către mine: mămica africană cu un băiețel-minune care se duceau în vizită la mătușa din Paris, bărbatul la costum și barbă îngrijită care-și bea cafeaua înaintea unei conferințe la Nisa, italienii gălăgioși care merg în vacanță, Uruguay, Slovenia, Canada, Olanda…toți în avionul spre Ibiza…sunt doar câțiva din oamenii cu care am călătorit…

În vacanță să nu-ți faci planuri, pentru că situațiile cu care te lovești ți le strică mereu. Eu pot să jur că așa e!!!

În rochița mea de prințesă, o dată la două săptămâni, porneam spre unul din aeroporturile din Roma. Cele ”două ore înainte de îmbarcare” au devenit în ultima călătorie, spre Catania, ”ultimele 20 minute până la decolare”, udate de lacrimi fierbinți și stropi mari de ploaie…

DSC_0141 (Roma)

Cu zâmbete largi și cuvinte stâlcite în italiană/engleză/franceză/spaniolă, reușeam să lămuresc esențialul.

Paris: ”-Nu, nu…nu punga asta!

-Dar ce ai aici?

-Macarons… (blush)

-(glumind) Păi…cu astea nu ai voie! Le oprim noi.

-(negăsind niciun alt cuvânt în franceză care să mă ajute) nu, nu, nu…

Cu hărți în mână mă credeam boier…dar nu și în Ibiza, când cei 6 km aeroport-hotel, în 30 minute (pe jos) au devenit cei mai chinuitori din viața a trei minunate studente(sărace, că altfel luam un taxi!) fluierate pe autostradă, cu toate cele 5 bagaje pentru o săptămână. (și o poză!)
DSC_0440

La fel cum și la Milano, dintr-o scurtă călătorie cu trenul până la Lacul Como a devenit o ”scurtă călătorie până în Elveția”- doar pentru că am greșit stația la care trebuia să cobor.

Și-acum, că tot am amintit de TrenItalia, măcar să-mi amintesc și de cele două nopți dormite-n gară în Roma, doar pentru că nu există trenuri care se duc spre Perugia pe timp de noapte… Sau despre ce-nseamnă întârzierile (care erau la ordinea zilei!) și minunata grevă dinaintea vacanței în Sicilia, când aș fi rămas la 150 km de Roma și aș fi pierdut avionul cu destinația Catania, dacă n-aveam puțin noroc…

DSC_0438 (insula Formentera, Spania)

Și că tot am amintit de greve, ar trebui să mulțumesc cuiva pentru mesajul primit exact în momentul în care am ieșit din casă, spre aeroportul din Alghero: ”Bla bla bla…Ryanair, inform…bla bla…avion/anulat/detalii pe site”. Căci doar, pe lângă dureri de cap că ar trebui să plătesc iar biletul de avion (care în final n-a fost să fie, că doar deh…am stâlcit cum trebuie italiana) m-am făcut cu o zi în plus în Sardinia, pentru că ”grevă în Ciampino”, iar avioanele erau anulate.

DSC_0189 (apus in Nisa, din parcul unde am rămas blocați ceva timp până la…eliberare)

Și că tot am amintit de bani, o să îmi amintesc și despre chinezoaica din hotelul din Milano, care îmi invoca ”tassa di soggiolno” în plus față de prețul rezervării, cu o italiană mai proastă ca a mea (și pentru cei care nu știu, pentru chinezi nu există litera R, ea devine L, deci conversația era de zece ori mai interesantă cu tantea asta).

DSC_0992 (apus în Cagliari)

Iar la capitolul oameni, am să păstrez un loc cu oameni cunoscuți ”întâmplător”: băieții din Letonia, Estonia și Rusia din Ibiza, al meu ”Romeo” din Lecce văzut în trenul spre Milano, poloneza de pe insula Maddalena, italianul ce pleca spre Australia, pentru a lucra, pleca ”la întâmplare”, doar cu gândul de a se angaja (ah, îi promisesem un mail cu o poza din vacanța noastră minunată din Ibiza!), italienii gălăgioși de pe insula Formentera care m-au plimbat cu motocicleta, bătrâna arabă cu văl pe fața cu care am ”vorbit” prin zâmbete în noaptea petrecută în Roma…și mulți mulți alții…

Că doar așa-i în călătorie: oameni mulți cu povești de amintit. Și locuri minunate cu amintiri minunate.

DSC_0743(Ibiza)