Pierderi…de timp, de spațiu, de idei.

În urma accidentului aviatic de-acum două zile, societatea și mass-media românească ne-a dezvăluit multe lucruri, cel puțin interesante. Ca de exemplu:

Asociația „cuțu-cuțu” ne-a spus că domnul Iovan a murit pentru că în trecut ar fi omorât un câine, iar Dumnezeu l-a pedepsit;
La Happy Hour, Măruță a invitat (printre alții) și un astrolog care a explicat tragicul eveniment în funcție de stelele și zodia sub care se afla Iovan, cu un ascendent cu aspecte mai „teribiliste”.
La Acces Direct în prim plan a fost pădurarul salvator, primind 12301 întrebări tâmpite despre cât de frig era afară și cât de singur era în pădure.
La știri l-am văzut pe doctorul Zamfir bombardat cu întrebări tâmpite și hărțuit de către niște jurnaliste cel puțin tâmpite. (vezi reacția doctorului la întrebarea: „veți mai călători cu avionul vreodată?” și altele de-astea).
Printre altele, de câteva ori intrebarea „dar există vreun contract, ceva, care arată motivul existenței studentei în acel avion?” s-a lovit de-un zid. Sper că la final vinovat de moartea studentei să nu fie chiar spitalul, care i-a acordat șansa de a-și practica viitoarea meserie, pe motiv că nu aveau niște acte completate.
Autoritățile, miniștrii, smurdul, premierul și toți ceilalți care ar fi putut face ceva, plimbă motanul de la unul la altul. Ba chiar în loc să-și dea demisia, pentru „incompatibilitate cu funcția primită”, își plimbă meclele pe la televizor sugerând să se repete episodul accidentului, că acum sunt pregătiți și știu ce să facă.

Frumos, nu?:)

Și totuși, pe partea cealaltă se află:

neputința unui doctor care n-a putut să salveze o tânără. (eu una am fost impresionată de felul în care se uita în gol și spunea „încercam…încercam s-o readuc la viață”)
daruința unor doctori care-nvață pe rupte o viață întreagă și lucrează fără nicio mulțumire monetară, doar pentru a salva viețile unor oameni care atât mai au: șansa unui transplant.
și-o doamnă bolnavă, care dupa 63 de ani de viață și-a dat poate seama că șansa sa a costat două vieți, printre care cea a unei tinere studente, viitor medic, și care poate acum se gândește cu regret că și-a dorit să trăiasca. A mai observat cineva că femeia asta care n-are nicio vină se simte mai vinovată decât minunații noștri miniștri?

Mai e cineva care simte că locul lui nu-i in România?

Stimați profesori,

Când respectul elevilor de la clasă constă în „du-te mă în p… mă-tii cu orele tale” și în violențe de orice fel, răsplata nu înseamnă „ajutor” la BAC, plătit fiind sau nu.

An de an, respectul față de profesori se pierde tot datorită faptelor lor.
Profesorii care timp de câțiva ani au fost terorizați de unii și alții în timpul orelor, prin scandaluri și diferite alte violențe, sunt de condamnat dacă acum „ajută” aceleași personaje să ia Bacalaureatul. Aș vrea să amintesc profesorilor faptul că de multe ori aceștia petrec mai mult timp cu elevii decât părinții lor, iar educația elevilor nu vine numai de-acasă, ci și din școli. Or, dacă un profesor acceptă banii de la un dobitoc care în urmă cu o lună făcea zarvă și scandaluri la ore, nu pot să spun decât că își merită soarta și indiferența elevilor.
Profesorii, cei care sunt plătiți pentru a crea viitorii oameni ai societății, ar trebui să fie conștienți de faptul că o diplomă de bacalaureat este echivalentul trimiterii acelui om pe băncile facultății. Iar un elev care își plătește bacalaureatul, va plăti cu siguranță și diploma de licență. Și-așa ajunge „mare om” cu acte în regulă, în societate. Dar societatea noastră nu ar trebui să primească astfel de oameni, pentru că „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”, iar acești elevi cu siguranță vor trece prin viață furând.
În rândul profesorilor lipsește demnitatea. Cum oare profesorii ar putea accepta banii unor elevi care cu puțin timp înainte își băteau joc de munca lor!? De ce oare în inimile profesorilor nu există mândria aceea de a-i pedepsi așa cum trebuie pe acești elevi și de a scăpa universitățile de pleavă?
Cu părere de rău, aș vrea să spun faptul că stima se câștigă. Nici nu se cumpără, nici nu se face prin violență sau prin „mic-ajutor”.

 

Vreau o ţară ca afară(IV) Azi: Nu o revoluţie a pornografiei asistentelor lui Capatos

În zona Universităţii, cu 23 ani în urmă, undeva în faţa Intercontinentalului, oamenii s-au strâns în număr mare strigând cu toţii în cor „Jos Comunismul” şi luptând pentru ceea ce urma să devină ultima etapă a căderii comunismului în ţara noastra. În vremea aceea, oamenii purtau pancarte cu mesaje anticomuniste şi erau revoltaţi de ceea ce însemna România acelor timpuri.

16 aprilie 2013…

Pe strada numită „21 decembrie 1989” (în semn de respect pentru revoluţia de-atunci) Antena 1 porneşte ceea ce poate fi numită „Revoluţia Pornografiei”. 2 domnişoare îmbrăcate mai mult decât sumar(doar mici bucăţele de material le fereau de ruşinea că puteau fi văzute „cum le-a lăsat Dumnezeu”) purtau şi ele pancarte, dar nu în semn de protest, ci pentru a se lăuda cu ceea ce erau: „asistente periculoase” şi se mişcau haotic în stânga şi-n dreapta…în paşi de dans. Alături de ele era un nene ce le filma mândru în timp ce ele arătau şi dădeau din ceea ce se presupune că au ele mai scump (zic se presupune că dacă au avut curajul să stea în chiloţi şi-n sutien în stradă, în văzul lumii, înseamnă clar că nu valorează prea mult ele…au oferit „spectacol” oricărui trecător, ba mai mult, le-au fluierat şi huiduit doi boschetari bătrâni şi nespălaţi).

M-am simţit scârbită iar de ceea ce oferă mass-media poporului român:

-spectacole pornografice pe care le-ar fi putut vedea orice fetiţă cara fi putut fi de mână cu mama sa, venind de la grădiniţă, căci era în plină amiază;

-totala lipsă de respect faţă de zona în care ne aflam. Au reuşit să transforme în numai câteva clipe într-un bar de streaptease o zonă culturală a României (în apropiere se află Teatrul Naţional, facultatea de Arhitectură, Universitatea şi Muzeul de Istorie);

Revoluţia pornografiei în locul unei identităţi culturale şi naţionale. Unde cu ani în urmă Ceauşescu striga „mai dau 100 de lei la salariu” iar poporul se revolta, astăzi tinerele alea arătau tot ce puteau…probabil pentru 100 de lei. Acolo unde cu 23 ani în urmă se scria o parte din istoria României, astăzi Antena 1 împroşca cu noroi întreaga imagine culturală a acelei zone…

Mă-ntreb acum, de ce interesul omului pentru valorile ţării s-a pierdut în favoarea interesului pentru funduri pline de celulită care se mişcă simandicos şi fără jenă în spaţiile publice?

 

Ce facem cu manipularea!?

Pe lângă toate aspectele benefice pe care le are manipularea în cazul partidelor politice, față de societate aș putea spune faptul că are o influență mai mult decât negativă. În prezent, mass-media ajută în mod ferm manipularea oamenilor, dar și distrugerea valorilor morale. Mă gândesc acum la îndobitocirea populației prin toate acele emisiuni, prin știri și prin alte diferite activități defăimătoare. Manipularea oamenilor constă în încurajarea lenei, a lipsei de creație și îngustarea orizontului general uman. Toate acestea nu duc decât la distrugerea valorilor morale, intelectuale și spirituale ale poporului român. În prezent, nivelul învățământului a atins cote rușinoase, analfabetismul este în floare iar politicienii…își văd de scaunul lor. Pentru politicieni, un popor prost nu înseamnă decât o modalitate mai bună de a manipula.

E ciudat cum toată lumea este conștientă de faptul că România pierde teren pe zi ce trece, că agricultura scade, combinatul este vândut ușor ușor; cu toții știm despre tăierea pădurilor, falimentarea industriilor românești, încurajarea exporturilor, reducerea pieței interne , însă nimeni nu are puterea de a schimba ceva. Manipularea poporului român a atins cote ucigătoare, domeniul politicii ține de altă sferă, pentru că nu luptă pentru valorificarea țării, ci pentru vandalizarea sa.

Se distruge apetitul omului pentru creativitate, iar cretivitatea, din câte știm cu toții, reprezintă cheia ajungerii omenirii în punctul în care se află în prezent. Creativitatea este motorul progresului umanității, or politicienii robotizează întreaga societate prin manipulare. Întreg procesul de manipulare duce la desacralizarea noastră ca și popor, valorile tradiționale se pierd, ajungându-se la o societate bazată pe o democrație dură, care păstrează doar numele, aflată în permanență în contradicție cu drepturile omului, a legilor nescrise de bun simț și a sistemului de justiție, pentru că, prezentul dureros ne pune față în față cu o societate coruptă, în care banul cumpără dreptatea.

Altfel spus, deschideți ochii și nu vă lăsați influențați de o imagine angelică sau de cuvinte pompoase. Fiți raționali, mai ales în perioada următoare, căci vin iar alegerile și probabil în curand iar o sa aud că poporul se plange de unii și de alții.

Vreau o ţară ca afară (III) Azi: Tu pentru ce votezi?

De ceva vreme a început o nouă campanie electorală. Zi de zi, pe străzile Bucureștiului, văd aceleași chipuri îmbătrânite cu burțile mari pe care le vedeam acum ceva vreme la televizor. „Aceeași Mărie, cu altă pălărie.” Ieri vindeau pentru președinție, azi pentru parlament, maine pentru primărie, poimâine…

La fiecare alegeri din România aceiași oameni candidează. Aceleași 2-3 partide sunt în frunte, dar mereu sub un alt nume. ARD și USL au în țara asta majoritatea voturilor. Dar niciodată nu e nicio schimbare. Sunt curioasă de ce alegătorii au intrat în acest cerc vicios, acela de a vota mereu aceeași grupare politică, dar care niciodată nu a adus un rezultat.

După alegerile de acum, eu îmi doresc următoarele:

-Oameni care să nu se fi foit de pe un scaun pe altul, la fiecare alegere. Adică nu vreau un Ciumacenco (Galați) care a luptat pentru primăria Galațiului și acum luptă pentru un scaun în Parlament. Nu vreau un Ciumacenco care a fost independent, apoi a spus că nu vrea în niciun partid, iar acum candidează din aceeași oală a celor pe care, cu câteva luni în urmă îi spurca, ca independent. Nu o vreau pe Ecaterina Andronescu (București) în Parlament, după ce a demonstrat cât este de competentă din scaunul de ministru al educației. Nici măcar nu vreau să aud că Dan Diaconescu participă la alegeri, în condițiile în care ăsta nu promoveează nimic în țara asta. NU vreau nici pe Gigi Becali, pe nicăieri, pentru că a fost destul cât ne-a „reprezentat” țara în Europa. Nu vreau Ludovic Orban, nici Tăriceanu.
NU vreau oameni incompetenți, care au demonstrat deja, prin foste funcții pe care le-au deținut, că sunt incompetenți. Nu vreau acești oameni pentru că e clar mesajul lor, prin faptul că se mută de la o funcție la alta, de la un partid la altul, că pe ei nu-i interesează decât de binele lor.

-Vreau oameni tineri, care să schimbe întreaga viziune a tinerilor. Vreau oameni tineri, care să dea exemplu tinerilor din ziua de azi, ii vreau pentru că au mai multă credibilitate în faptul că nu ar fi la fel de corupți ca cei care au în spate ani și ani de politică, eșecuri și dosare la DNA.

-Vreau ca viitorii aleși să nu promită bani, sau ieșirea României din criză. Vreau oameni care să promită educarea populației, prin exemplul dat de propria lor persoană, prin refacerea sistemului de educație, dar și a sănătății. Pentru că o țară în refacere înseamnă oameni sănătoși, educați, nu tâmpiți, analfabeți și având ca exemple pe Becali, Drăgușanu și Guță.

-Vreau ca viitorii aleși să fi fost fair-play în campanie, iar mesajul lor să fi avut un impact asupra populației.

-Vreau ca viitorii aleși să fure aplauzele oamenilor, prin competență, nu banii oamenilor, prin corupție.

-Vreau ca viitorii aleși să reprezinte românii care învață la Pinceton, Harvard, Yale, care lucrează la Microsoft, care sunt cinstiți, care se bucură de țara pe care o au, care o promovează. Nu vreau ca viitorii aleși să reprezinte românii inculți, proști, tampiți, țigani, hoți, nesimțiți și needucați.

Și mai vreau…o schimbare; dar sper  că nu am să rămân doar cu dorințele.