De-acum doi ani :)

Trezite la miez de noapte, trei dudui (o româncă- adică eu- și două slovace) porneau în aventura vieții lor. Sau a Erasmusului lor. Plecau în minunata călătorie planificată într-o noapte ploioasă de-aprilie, într-un bar cu niște pahare de vin roșu în față. Și n-a fost o greșeală!!! Și nici măcar o prostie, sau o pierdere de bani/de timp/de orice altceva.

A fost vacanța cea mai frumoasă din 10 luni petrecute în Erasmus. Vacanța, de când au luat biletele de-avion, purta numele de „Vamos a Ibiza!!!” sau „puedo darte un beso?”
Aventura începe când, la ieșirea din aeroport trei dudui (tot noi) umblau cu harta insulei într-o mână și cu toate celelalte 5 maini pline de bagaje. Pe o strada. Un fel de autostradă. Ba chiar o autostrada. Și multe mașini care spuneau doar `tu tu tuuu… eres muy linda!` Și-apoi urmează strada…negăsită. Și convorbirea (a mea, desigur, că slovaca cu spaniola n-are treaba. Și nici telenovelele n-au farmecul din Romania acolo). Convorbirea…cu un cerșetor. Într-o spaniola…aproximativă (a mea!) și o uimire (a lui, desigur). Și un prim cuvânt în spaniolă învățat: `para baho`. Sunt două de fapt, și sunt exact ca-n cântec. Și mai sunt…greu de înțeles. Daaar, sunt cuvintele care ne-au urmărit toate cele 7 zile, după ce le-am învățat. Plus linda și hermosa. Și bonita. Și guapa! Și alte de-astea, învățate deja din telenovele.

Dar revin la convorbirea cu cerșetorul. A fost greu să-l întreb unde-i strada x-uleasca. Mai ușor ar fi fost să-i spun că cea mai buna prietenă m-a înșelat cu iubitul meu. Sau invers, el m-a inșelat cu ea. Sau că sunt gravidă și al lui e copilul. (da, da… astea sunt toate învățate din telenovele).
Și urmeaza serile…grele și cu o ceartă continuă pe cine anume doarme pe canapeaua din bucătărie (bucătăria avea cea mai frumoasă priveliște, o mare albastră, cu palmieri și cu un răsărit care te făcea să plângi de emoție în fiecare dimineață). Și ne certam, si trageam la sorti, si făceam cu schimbul pentru patul ăla. Și ne promiteam că la ora răsăritului ne trezim și ne vedem în bucătărie și plecăm împreună pe plajă. Și dimineața, fiecare dintre noi se trezea în camere diferite…și oboseala de peste zi ne-adormea înapoi. Doar că una era norocoasă, cea din bucătărie…că adormea uitandu-se la soare…la soarele ăla minunat, care avea culoarea mov în fiecare dimineață, și răsărea din stâncile dinspre port. Și tot acolo era palmierul…unde se-oprea soarele când adormeam.
Și-așa era fiecare dimineață. Iar zilele…erau toate la malul mării, cu plimbari pe insulă, cu portul, cu barurile de pe plajă, cu vapoare, cu argentinianul ala care ne vorbea într-o spaniolă `muy sexy`.

Formentera

Și la toate astea, aș aduna ziua petrecută pe Insula Formentera, punctul culminant al întregii vacanțe. Așa o zi intreagă trei dudui (aceleași trei ) au pedalat pe întreaga insulă, cu cele mai minunate plaje văzute, cu o mare albastră ce se-ntindea pretutindeni, învolburată și mai gălăgioasă ca nicăieri. Și cu pranzul! Să nu uit pranzul, că a fost cel mai costisitor din viața noastră de studente, la finalul căruia una dintre dudui (nu eu de data asta, dar aprob!!) spune: `delicios, absolut minunat prânz. Dar putem sa cumpărăm totuși și niște sandwish-uri să mâncăm, că mie-mi e încă foame!!!`.

S-a întâmplat acum doi ani. Iar mie mi-e un dor nebun, și am o dorință pentru…pentru oricând: să mai ajung măcar o dată-n viață pe insula aia. Și tot pe bicicletă s-o strabat…și să adorm o noapte pe-o plaja de-acolo…

Amsterdam, was nice to meet you!

Damas en heren,

Next stop Amsterdam Schipol. Long time ago same lady was welcoming me in Amsterdam: „bla bla bla Muiderpoort Station”. I still can’t really understand the voice in the train.

Same as long time ago, with my big luggage trying to get in the train. Of course, I’m again complaining; no man helped me to bring the luggage inside. Of course, I’m in the country where ladies and gentlemen are always equal and women are small superheroes carrying, fighting and doing same amount of physical tasks as men. No complaint for this anymore, only for this big luggage that I can’t really bring inside. Oh, finally a man is coming to help me. Of course, he is not Dutch. And of course, I’m happy for receiving help.

I wished today a super Dutch weather, and that’s what I got. Lots of raindrops and wind and sun, and then everything again, one more time… So strange, wishing rain! But well, the Blubij…whatever, (the windmill with the beer) was a lot more beautiful today than first time I saw it… Some orange clouds and some other gray were on the top, bringing in the same time rain and sun 🙂.

Such a big mistake to walk in Amsterdam! I miss already my bike while a 5 min by bike distance became now a 15 min of walk…

And yeah, that’s the „I’m coming home song on my mind…”. Were is home? Is there, close to Amsterdam Centraal, where I’ve got some of the best pictures of Amsterdam….or maybe is there, in Vondelpark, where best summer stories were told…Or maybe is somewhere in the east, where the amazing story of biking to the seaside started, long time ago…

They say „home is where your heart is”. Oh, I let a piece of my heart in so many places. And one of the biggest pieces is there, in Amsterdam, where during my birthday is all about the tulip fields. Oh, again the leaning houses…still wishing to be inside one of them! 1849, 1700 and oh, again that super-old house from 1604.

And then, suddenly, everything around me start being „understandable”: the Dutch bla bla bla of Amsterdam became now Romanian… So great to finally hear people speaking to each other and being able to listen to their conversations!

But wait, no, no…you can’t tell a girl she’s stupid, even if you’re her boyfriend, and of course you can’t tell her to do something the way you want, just because you are „smarter than her”. Ehm, so sad…just a Romanian couple discussing about decisions, where while the girl is speechless the guy is telling her how stupid is she…uhm, that’s something that in Holland will be discussed as women being equal with the men. And then again, lots of Romanian words, lots of familiar faces, same stories for everyone.

And then clouds, while the boats, the houses, the sky, the sun…the blonde kids, bikes, feelings, beers, cheese, friends, and still many other are flying in my head…

„Welcome to Bucharest. The temperature is 9 degrees, the local time is 00:00…”

Such a story!

Istoriile unui călător

Astăzi îmi lipsesc aventurile călătoriilor prin lumea asta mare și minunată…

Sunt Raluca și invidiez libertatea zborului oricărei păsări. Pentru că ele sunt aproape de soare când vor și pentru că se pot opri să simtă norii și să vadă răsărituri pe care noi doar le visăm… Îmi plac norii și forfota din aeroporturi. Îmi plac despărțirile și ideea descoperirii de noi orașe. Aterizatul într-un alt oraș mă emoționează mai mult decât o cerere în căsătorie, iar aeroporturile le simt ca pe un mozaic cultural amestecate cu oameni care adună mii și milioane de povești minunate…

Așa îmi începeam mereu călătoriile: cu minunata mea valiză plimbată mii și mii de kilometri, cu biletele prinse la reducere, neapărat cu maxim 60 euro/dus-întors și cu kilograme (poate tone!) de optimism și vise… Scanatul bagajelor se făcea simultan cu scanatul oamenilor din jur de către mine: mămica africană cu un băiețel-minune care se duceau în vizită la mătușa din Paris, bărbatul la costum și barbă îngrijită care-și bea cafeaua înaintea unei conferințe la Nisa, italienii gălăgioși care merg în vacanță, Uruguay, Slovenia, Canada, Olanda…toți în avionul spre Ibiza…sunt doar câțiva din oamenii cu care am călătorit…

În vacanță să nu-ți faci planuri, pentru că situațiile cu care te lovești ți le strică mereu. Eu pot să jur că așa e!!!

În rochița mea de prințesă, o dată la două săptămâni, porneam spre unul din aeroporturile din Roma. Cele ”două ore înainte de îmbarcare” au devenit în ultima călătorie, spre Catania, ”ultimele 20 minute până la decolare”, udate de lacrimi fierbinți și stropi mari de ploaie…

DSC_0141 (Roma)

Cu zâmbete largi și cuvinte stâlcite în italiană/engleză/franceză/spaniolă, reușeam să lămuresc esențialul.

Paris: ”-Nu, nu…nu punga asta!

-Dar ce ai aici?

-Macarons… (blush)

-(glumind) Păi…cu astea nu ai voie! Le oprim noi.

-(negăsind niciun alt cuvânt în franceză care să mă ajute) nu, nu, nu…

Cu hărți în mână mă credeam boier…dar nu și în Ibiza, când cei 6 km aeroport-hotel, în 30 minute (pe jos) au devenit cei mai chinuitori din viața a trei minunate studente(sărace, că altfel luam un taxi!) fluierate pe autostradă, cu toate cele 5 bagaje pentru o săptămână. (și o poză!)
DSC_0440

La fel cum și la Milano, dintr-o scurtă călătorie cu trenul până la Lacul Como a devenit o ”scurtă călătorie până în Elveția”- doar pentru că am greșit stația la care trebuia să cobor.

Și-acum, că tot am amintit de TrenItalia, măcar să-mi amintesc și de cele două nopți dormite-n gară în Roma, doar pentru că nu există trenuri care se duc spre Perugia pe timp de noapte… Sau despre ce-nseamnă întârzierile (care erau la ordinea zilei!) și minunata grevă dinaintea vacanței în Sicilia, când aș fi rămas la 150 km de Roma și aș fi pierdut avionul cu destinația Catania, dacă n-aveam puțin noroc…

DSC_0438 (insula Formentera, Spania)

Și că tot am amintit de greve, ar trebui să mulțumesc cuiva pentru mesajul primit exact în momentul în care am ieșit din casă, spre aeroportul din Alghero: ”Bla bla bla…Ryanair, inform…bla bla…avion/anulat/detalii pe site”. Căci doar, pe lângă dureri de cap că ar trebui să plătesc iar biletul de avion (care în final n-a fost să fie, că doar deh…am stâlcit cum trebuie italiana) m-am făcut cu o zi în plus în Sardinia, pentru că ”grevă în Ciampino”, iar avioanele erau anulate.

DSC_0189 (apus in Nisa, din parcul unde am rămas blocați ceva timp până la…eliberare)

Și că tot am amintit de bani, o să îmi amintesc și despre chinezoaica din hotelul din Milano, care îmi invoca ”tassa di soggiolno” în plus față de prețul rezervării, cu o italiană mai proastă ca a mea (și pentru cei care nu știu, pentru chinezi nu există litera R, ea devine L, deci conversația era de zece ori mai interesantă cu tantea asta).

DSC_0992 (apus în Cagliari)

Iar la capitolul oameni, am să păstrez un loc cu oameni cunoscuți ”întâmplător”: băieții din Letonia, Estonia și Rusia din Ibiza, al meu ”Romeo” din Lecce văzut în trenul spre Milano, poloneza de pe insula Maddalena, italianul ce pleca spre Australia, pentru a lucra, pleca ”la întâmplare”, doar cu gândul de a se angaja (ah, îi promisesem un mail cu o poza din vacanța noastră minunată din Ibiza!), italienii gălăgioși de pe insula Formentera care m-au plimbat cu motocicleta, bătrâna arabă cu văl pe fața cu care am ”vorbit” prin zâmbete în noaptea petrecută în Roma…și mulți mulți alții…

Că doar așa-i în călătorie: oameni mulți cu povești de amintit. Și locuri minunate cu amintiri minunate.

DSC_0743(Ibiza)

Fericirea,

-…e atunci cand zbori catre necunoscut; chiar daca ai lacrimi siroaie in obraji;

-…e atunci cand progresezi in ceea ce priveste vorbitul intr-o limba noua;

-…sta in fericirea celorlalti, cand vin aniversarile prietenilor internationali,

-… te cuprinde cand, pe versurile ‘I have the time of my life’, tu plutesti in aer, din bratele unui dansator minunat,

-…sta pe masa, la fel ca si tine, nu pentru ca ai baut, ci pentru ca acolo sunt toti prietenii tai,

-…se naste din emotiile unui examen pe care il treci cu nota maxima,

-…apare in povestile ‘after-party’ din lungul drum spre casa, la ora sase dimineata, alaturi de prietenele tale,

-…sta intr-un sarut cu cel mai frumos sicilian brunet cu ochi verzi si ten masliniu din oras :))

-…o gasesti in victoria unui concurs la care pleci cu gandul „eu voi castiga si le voi spune, mandra, ca sunt romanca, iar pe buzele tuturor va fi numele meu”. Chiar daca cuvintele de lauda ale atator profesori te-au coplesit si te-au lasat fara cuvinte sau puterea de a spune ceea ce voiai…

-…zboara printre nori, la fel ca tine, cu fiecare calatorie pe care o faci;

-…o canta toti din jurul tau, pentru tine, prin cuvintele „laaaa muuulti aaaaani” chiar daca nu tocmai in romaneste,

-…te lasa muta, printr-un buchet de flori minunate la 10 dimineata;

-…iti linisteste inima inaintea fiecarui examen;

-…sta in aeroport, atunci cand ti-astepti mama;

-…o alcatuiesc toti oamenii minunati pe care ii ai in jurul tau.

Soc cultural: si daca esti romanca, de ce nu te imbraci ca la tine acasa?

Actuala cea mai apropiata prietena „cea mai buna” este o minunata fata de origine…africana. Nascuta in Tunisia, s-a mutat in Europa atunci cand a inceput facultatea. De la ea invat o multime de lucruri despre viata musulmanilor, despre Coran si despre tot ce as putea invata, tinand cont ca sunt atatea diferente intre noi.

Aseara, intre discutii diverse, ma intreaba total nevinovata: „dar tu de ce nu te imbraci ca si ceilalti romani!?” Si-apoi imi spune ca pentru ea romancele se-mbraca in fuste lungi si e uimita de faptul ca eu sunt prima romanca blonda pe care o vede. Iar eu, o rasista convinsa in ceea ce-i priveste pe tigani, care in urma cu un an era cat pe ce sa fie data afara de la un seminar universitar pe motiv ca rasismul este interzis in mediul universitar, raman blocata pret de cateva secunde.

Mi-explica repede ca atunci cand a venit in Italia stia ca romanii sunt „normali”, ca sunt mai mult sau mai putin egali cu europenii, dar ca vazand cersetori cu fuste pe strada a intrebat de unde vin, iar raspunsul dat de toti italienii a fost: Romania. OK, si-aici incepe o luuunga lamurire despre cum ei sunt diferiti de noi, cum ca sunt nomazi, ca vorbesc alta limba… iau youtube-ul, caut un clip in „tiganeasca”, iar la auzul cuvintelor ma dezvinovatesc subit: „uite; asta nu e romana…eu nu inteleg nimic; niciun cuvant din ce spun astia aici”. Ea saraca ma crede, ii arat un alt clip cu o „inmormantare traditionala”, ramane socata de muzica si felul in care vad tiganii trecerea de la viata la moarte…admira „valul” (deh; ea e musulmanca, respecta tot ce inseamna femeie care poarta val), ii explic ca ala nu are nicio insemnatate in viata religioasa a lor, ma crede pe cuvant si isi cere scuze pentru increderea pe care a avut-o in indiferenta italianilor.

Eu, inca suparata pentru ca m-a facut tiganca, trag concluziile: noi romanii  suntem prea toleranti cu tiganii: de mult timp nu ni se mai pare o ciudatenie petrecerea lor de la inmormantare, regelui „autoproclamat rege” i se accepta titlul, ii numim romi, fustele si ciudateniile lor au devenit parte din peisajul romanesc…

Sa fiu sincera, sunt tare suparata pentru ca ignoranta unora ne costa pe noi, romanii, atat de mult.