În pași de dans

Acolo timpul mereu trecea mai repede. Și parcă mai cu folos. Iar acolo scria povești pe care ar fi vrut să le ascundă și să le păstreze doar pentru ei. Pentru că, deh, poveștile păstrate în căpșor adună mereu mai multe emoții. Ca aceea când, preț de câteva secunde, inima îi stătu în loc. În dansul acela în doi, simțea numai inima sa bătându-i în grabă și șoapte ce nu le mai putea înțelege. S-ar zice că timpul stătea în loc, însă știa că nu stă. Știa că, de fapt, secundele treceau la fel de repede cum îi zburau ei gândurile în minte.

bloguldezapaceala

Dar, să ne întoarcem la realitate…

Greșise câțiva pași de dans, însă știa că se mai poate recupera. De fapt, a pierdut și startul, și-apoi dansul ăla, primul, fu cam aiurea. De fapt, totul era aiurea. Cum și în cap i se zbătea un fel de „carpe diem” alături de „păi și-acum!?”. Însă toate astea parcă contau mai puțin acolo unde timpul trecea mai repede. Și parcă așa, în general, uita că a greșit pașii. Sau că, de fapt, nu mai era nimic de recuperat. Și că oricum nu se pricepe la dans.

Însă așa, timpul era dulce. Cum erau și îmbățișările. Și cum erau și emoțiile, de fiecare dată când se-ntâmpla să greșească pașii de dans.

Pentru că, în final, cine nu-ncearcă să danseze, nu învață…

Lasă un comentariu