De-acum doi ani :)

Trezite la miez de noapte, trei dudui (o româncă- adică eu- și două slovace) porneau în aventura vieții lor. Sau a Erasmusului lor. Plecau în minunata călătorie planificată într-o noapte ploioasă de-aprilie, într-un bar cu niște pahare de vin roșu în față. Și n-a fost o greșeală!!! Și nici măcar o prostie, sau o pierdere de bani/de timp/de orice altceva.

A fost vacanța cea mai frumoasă din 10 luni petrecute în Erasmus. Vacanța, de când au luat biletele de-avion, purta numele de „Vamos a Ibiza!!!” sau „puedo darte un beso?”
Aventura începe când, la ieșirea din aeroport trei dudui (tot noi) umblau cu harta insulei într-o mână și cu toate celelalte 5 maini pline de bagaje. Pe o strada. Un fel de autostradă. Ba chiar o autostrada. Și multe mașini care spuneau doar `tu tu tuuu… eres muy linda!` Și-apoi urmează strada…negăsită. Și convorbirea (a mea, desigur, că slovaca cu spaniola n-are treaba. Și nici telenovelele n-au farmecul din Romania acolo). Convorbirea…cu un cerșetor. Într-o spaniola…aproximativă (a mea!) și o uimire (a lui, desigur). Și un prim cuvânt în spaniolă învățat: `para baho`. Sunt două de fapt, și sunt exact ca-n cântec. Și mai sunt…greu de înțeles. Daaar, sunt cuvintele care ne-au urmărit toate cele 7 zile, după ce le-am învățat. Plus linda și hermosa. Și bonita. Și guapa! Și alte de-astea, învățate deja din telenovele.

Dar revin la convorbirea cu cerșetorul. A fost greu să-l întreb unde-i strada x-uleasca. Mai ușor ar fi fost să-i spun că cea mai buna prietenă m-a înșelat cu iubitul meu. Sau invers, el m-a inșelat cu ea. Sau că sunt gravidă și al lui e copilul. (da, da… astea sunt toate învățate din telenovele).
Și urmeaza serile…grele și cu o ceartă continuă pe cine anume doarme pe canapeaua din bucătărie (bucătăria avea cea mai frumoasă priveliște, o mare albastră, cu palmieri și cu un răsărit care te făcea să plângi de emoție în fiecare dimineață). Și ne certam, si trageam la sorti, si făceam cu schimbul pentru patul ăla. Și ne promiteam că la ora răsăritului ne trezim și ne vedem în bucătărie și plecăm împreună pe plajă. Și dimineața, fiecare dintre noi se trezea în camere diferite…și oboseala de peste zi ne-adormea înapoi. Doar că una era norocoasă, cea din bucătărie…că adormea uitandu-se la soare…la soarele ăla minunat, care avea culoarea mov în fiecare dimineață, și răsărea din stâncile dinspre port. Și tot acolo era palmierul…unde se-oprea soarele când adormeam.
Și-așa era fiecare dimineață. Iar zilele…erau toate la malul mării, cu plimbari pe insulă, cu portul, cu barurile de pe plajă, cu vapoare, cu argentinianul ala care ne vorbea într-o spaniolă `muy sexy`.

Formentera

Și la toate astea, aș aduna ziua petrecută pe Insula Formentera, punctul culminant al întregii vacanțe. Așa o zi intreagă trei dudui (aceleași trei ) au pedalat pe întreaga insulă, cu cele mai minunate plaje văzute, cu o mare albastră ce se-ntindea pretutindeni, învolburată și mai gălăgioasă ca nicăieri. Și cu pranzul! Să nu uit pranzul, că a fost cel mai costisitor din viața noastră de studente, la finalul căruia una dintre dudui (nu eu de data asta, dar aprob!!) spune: `delicios, absolut minunat prânz. Dar putem sa cumpărăm totuși și niște sandwish-uri să mâncăm, că mie-mi e încă foame!!!`.

S-a întâmplat acum doi ani. Iar mie mi-e un dor nebun, și am o dorință pentru…pentru oricând: să mai ajung măcar o dată-n viață pe insula aia. Și tot pe bicicletă s-o strabat…și să adorm o noapte pe-o plaja de-acolo…

Vacanta 2010, undeva prin..Europa.

Am bifat casuta din dreptul Parisului si a Bruxelului, am trecut granita (pardon, linia dintre Franta si Belgia), am vazut un fel de « lume noua » si clar, m-am distrat pe cinste.

Paris, mon amour…

Ce-as putea spune despre Paris ? E exact cum se « spune », doar ca are ceva mai mult : are oameni cu sutele/miile/milioanele, cozi infinite, inghetata la fiecare colt, si cate-un blitz de aparat la fiecare pas(si, ca o paranteza, acolo daca se face o poza cu ceva anume, automat urmeaza si alte zeci de poze cu exact acelasi lucru- un fel de « uite ala a pozat ceva, poate-i interesant, deci pozez si eu »).

Prima frumusete a Parisului pe care am vazut-o a fost Catedrala Notre Dame. E de prisos sa descriu niste cladiri pentru ca n-am nici cunostintele necesare despre arhitectura si sigur m-as exprima natang. Simbolul parisului, Turnul Eiffel, l-am zarit din masina si prima impresia a fost : « ioi, ce mare e !! »

Orasul Paris, forma circulara a Parisului si toate acele strazi ce pornesc din acelasi nucleu, sunt cel mai bine vizibile de la inaltimea Arcului de Triumf. Este o imagine splendida, cel putin mie mi-a placut foarte mult(inclusiv urcatul scarilor) Cred ca e de prisos sa-mi spun opiniile despre fiecare cladire/monument/muzeu si cartier pe care l-am vazut, tocmai pentru ca fiecare are alte pareri. Pot spune doar ca orasul Paris este intr-adevar frumos, cu o cultura si o civilizatie aparte de cea din Romania(si probbail din multe alte tari), iar ca « bijuterii » ale orasului as putea aminti Mona Lisa si Statuia Venus din Milo(muzeul Luvru), Église de la Madeleine, Basilique du Sacré-Cœur, etc. Din respect pentru Romania am vizitat mormantul lui George Enescu si atelierul lui Brancusi. M-au impresionat cumva, in special pentru ca mi-au dus gandurile la oamenii din Romania si la « rasplata » pe care am stiut mereu sa (nu) o oferim oamenilor.

Intr-o singura noapte am colindat pe strazi(din pacate !) si mi-a placut ce am vazut: plimbarea pe Sena m-a ajutat sa strabat, in numai cateva minute, intreg Parisul, iar la coborare am vazut Turnul Eiffel cu luminile sale. Mi-a placut Parisul noaptea, cred ca mai mult decat ziua, tocmai pentru ca nu mai erau asa de multi oameni si pentru ca…ei bine, recunosc, am fugit o multime ca sa prindem trenul spre…casa(am stat in zona metropolitana a orasului si usor usor se-apropia ora de « ultimul tren »).

Noi vise mi-a adus Parisul : vizita la Sorbonne m-a trimis cu gandul la facultatea ce ar trebui sa se apropie cu pasi grabiti spre mine…

Oras verde, frumos, civilizat, cu oameni mai mult decat cu bun simt, cu doamnele care zambeau in metrou la mine, cu cate-un « merci » la fiecare pas… Si sa nu uit, pentru cei pitici, dar si pentru cei mari, Disneylandul este o alegere exceptionala, cu Mickey si Minnie, cu plimbari in barcute, cu distractii ca cele din copilarie…

Un weekend la Bruxel si vizita intr-o alta…lume.

Ce sa zic, trecand peste socul « granitei » dintre cele 2 tari, ajung cu gandul la uimitoarele cladiri super mari si super luxoase din…Bruxel. Bruxel e diferit de Paris : oamenii ce viziteaza Parisul sunt inlocuiti cu cladiri politice si totul mi-aminteste de Uniunea Europeana.

Personal cred ca Bruxelul a fost mai liber si mai relaxant ca Parisul(poate si pentru ca era weekend si oamenii grabiti din metrourile frantuzesti au fost inlocuiti cu oamenii dusi la « summer festival » din Bruxel). Seara la Bruxel a fost impresionanta(am prins o expozitie a unui covor urias de flori l), nu doar pentru jocul de lumini, ci si pentru cantarea odei bucuriei(imnul Uniunii Europene) a unui cor. Vizita la castelul regelui a fost foarte comica, cel putin pentru mine, bogata din punct de vedere cultural si cu o expozitie a unor inventii din care am invatat cate ceva.

Post pentru un concurs…

Melancolie de toamna

A venit, a venit…toamna.  Si-mi sufla vantul idei prin minte, si-mi flutura parul  a zbucium si melancolie…

Si-asa de scurta vara ce-a trecut, si-asa de repede-a zorit toamna sa vina la noi. Melancolie de toamna, da; melancolie de toamna cu lacrimi de dor, iar daca as fi fost copil, as fi spus ca « mi s-a puricit pielea de frig… ». Si-un zambet palid se pierde pe fata, si-n ochi lacrimile se strang anevoie. Melancolie de toamna…

Si descopar iar cuvintele : « toamna se numara bobocii » si-as vrea sa strig, sa opresc timpul : sa fim iarasi boboci… s-ascultam iar pe cei mari, sa fim timizi, sa plutim de incantare cand vedem atata noutate, sa zambim, sa fim fericiti. Si-aud iar glasul dirigintei si apoi o vad iar a doua zi, la fel cum o stiu de peste 600 de zile. E aceeasi : poate daca eram iar boboci o simteam schimbata de la o zi la alta… Melancolie de toamna…

Lacune : matematici amestecate cu stropii de ploaie, frunze cazute, dureri ale sufletului… Vuiet, sau poate vant, sau poate ganduri ce-mi soptesc iar pierderea timpului : clepsidra care pierde iar fire de nisip…

Si-as vrea acum sa plec in vacanta : ce bine de cei care-si incep acum vacanta. Sa-si traiasca ultimele zile pe nisipul marii, sub umbrelute, sau macar iar in Paris, sau poate pe-un varf de munte. Si-apoi sa se intorca, sa aibe cele mai noi forte, sa vina exact ca din vacanta : cu bratele pline de amintiri, cu ganduri si explicatii de dat tuturor, sa se vada in lumina ochilor intreg Turnul Eiffel, sa li se culeaga de pe umeri firele de nisip, sa fie asteptati coborand din masina ce-i aduce de pe-un varf de munte. Strasnica vacanta : sa cobori din masina si sa te simti imparatul vacantelor…Si totusi, nici macar nu vin din vacanta : vin de pe strazile unui oras care se cufunda in stropi de ploaie si care-mi alunga fericirea. Melancolie de toamna…

Toamna nu-i ca vara : mi-alunga caldura si amintirile. Mi-aduce in schimb semnalul de alarma asupra trecerii timpului…