De sezon

Ninge. În lumina din geam o bucătăreasă îşi scoate prăjiturile din cuptor. Aburii plutesc spre tavan. În casă doar miros de unt şi bunătăţuri.

Din stradă se aud chiote de copii. Bucătăreasa lasă treaba şi fuge de pază la geam. Fulgii de nea zboară în întuneric şi, atingând pământul, dau viaţă unui covor îmbelşugat. Ninge…doar linişte, întuneric, fulgi de zăpadă şi o bucătăreasă la margine de geam.

O linişte cutremurătoare încheiată într-o clipă: ” hei!” şi ecoul: “heeei!”, “mamaa!”… “mamaaaaaa”, şi ca răspuns al ecoului, în prag apare mama. Doi copii care-i alunecă în braţe: amandoi roşii, îngheţaţi, dar fericiţi. În schimbul unor sărutări tava cu prăjituri se apropie de ei. O masă zgomotoasă începe o dată cu lupta pentru prajituri. Câştigator? Victimele. Au rămas la sfârşit unele cruţate de mâinile îngheţate ale copiilor.

…s-a lăsat noaptea; un brad mai luminează din când în când chipurile a doi copii: în pat, în miez de noapte, se-aude din vis glasul unui copil: “vine moşul?” şi un altul, înţelept,  răspunzându-i: “doar dacă dormim…” Şi se făcu linişte. În miez de noapte doi copii se ceartă cu visele…peste o zi, cadorile le vor îmbogăţi activitatea.

Ninge. La 6 dimineaţa fulgii cad încă bogaţi. Pe jos, doar un drum acoperit ce+aşteaptă paşii oamenilor. În casă tot cald, doar două picioare mici şi trandafirii coboară din pat, n-apucă să-şi pună papucii şi, zărind bradul, doi ochi se luminează:

” a venit moşul!!!” şi palme cad ca o ploaie peste baieţel. Trezindu-se, işi ia surioara de mână şi se grăbesc spre brad: dedesubt, cadourile au acoperit totul în jur: au fost cuminţi. Asta se-ntâmplă an de an: sub brad stau, pe lângă cadourile descoperite de copii cu câteva zile în urma şi altele… Aşa e moşul: are mereu şi ceva în plus.

Afară ninge… refrenuri de ” unde eşti copilărie, cu padurea ta cu tot?” îmi zburdă în minte…