Carpe diem.

Carpe diem. Aforismul tinereţii zilelor noastre. Ce semnificaţie au aceste cuvinte? Literar, aceste cuvinte ar însemna « a culege, a alege, a selecta ». Mot a mot, « trăieşte clipa ». Cel mai adesea, tinerii îl folosesc drept motto-ul vieţii, însă probabil 80% dintre ei nu-i cunosc adevărata semnificaţie.

Trăieşte clipa: noutate, curaj, uită, zâmbeşte, chinuie, strică, încearcă, fumează, droguri, adrenalină… nepăsare.

Trăieşte clipa. Motto-ul vieţii mele. Carpe diem, că sună mai chic. Când cineva mi-a propus ceva nou şi mai ciudat, în primă fază am ezitat. Apoi, sub presiunea celorlalţi, mi-au revenit în minte cuvintele: carpe diem. Şi am trăit clipa, exact cum mi se dicta. Fără importanţă rezultatele, a contat pe moment doar impresia mea în faţa celorlalţi. Fără importanţă adevăratul sens, contează doar că pe mine m-au încurajat… Atunci când totul e viteză, adrenalină şi prieteni simt adevărata semnificaţie a acestor cuvinte. Totuşi, de mult timp nu m-am mai bucurat de cafeaua de dimineaţă alături de cea mai bună prietenă.

Adolescenţi, tineri, fete, băieţi, s-au regăsit cu toţii în aceste cuvinte. Totul pentru a se potrivi lumii zilelor noastre. O epocă unde tentaţiile sunt tot mai sporite în rândul adolescenţilor. O epocă unde nu te mai simţi curajos decât fiind  prada multor capcane din jur. O epocă unde trăieşte clipa este echivalentul adrenalinei şi reprezintă curaj în faţa lucrurilor negative.

Trăieşte clipa, dar nu uita niciodată care-ţi sunt principiile şi ce-ţi doreşti cu adevărat, nu lăsa aceste cuvinte să-ţi otrăvească gândurile. Gândeşte-te la sentimente, la rezultat şi cel mai mult, gândeşte-te dacă felul în care îţi trăieşti azi clipa nu-şi va lăsa amprente serioase pentru clipele de mai târziu…

În zilele noastre sentimentele au decăzut, totul se face în grabă, se uită uşor, se pierde în lumina zilei următoare, se scaldă în paharul de «sâmbătă seara». Trăieşte clipa înseamnă a te simţi viu şi a face totul dupa dorinţele tale, nu dupa cum îţi recomandă prietenii.

Carpe diem. A alege, a culege, a selecta. Trăieşte clipa…şi-o semnificaţie intrată în pământ. Nu-ţi irosi viaţa în viteza luminii. Bucură-te de soare, de dimineţi…de viaţă.

Cine sunt eu? Cine sunt cei din jur?

Eu? Dificil să spun că sunt soarele, căci  n-am ajuns încă la fel de importantă pentru cei din jur…dar ştiu ca eman la fel de multă  fericire şi zâmbete cât emană el căldură.

Ce caut? Caut un suflet care să se potrivească unei lumi ca aceasta din zilele noastre…caut propriul meu suflet, dar in raport cu cei din jur. ” O lume nebună”, în care banul are cea mai mare valoare, cultura cea mai puţină, o lume în care partea animalică a fiecăruia ne reprezintă mai mult decât partea omenească… Trăiesc cu speranţa că mâine poate fi mai bine, şi ca azi pot ajuta lumea din jur. Trăiesc să-mpart dreptate, să alung răutăţile, să învăţ şi pe alţii că zâmbetul are o altă culoare decât gri.

Regulă în viaţă mi-s cuvintele: “Nimeni nu are dreptul la mai mult dacă aproapele lui nu are nici măcar strictul necesar”. Eu ştiu că dorinţele se pot oricând împlini, însă uneori o mână de ajutor valorează mai mult decât o minune. Şi…că tot am amintit de minune, “vreau o minune!”. Nu ştiu care-i aia, sau poate nu vreau s-o împărtăşesc. Cert este că, atâta timp cât exista ziua de mâine şi eu încă mai exist, o altă dorinţă înfloreşte în mine, o dorinţă care aşteaptă să fie rod…

Cuvintele mi-s armele cele mai bune într-o luptă, sicriu mi-e tristeţea.

Cine sunt cei din jur? Sunt oameni, uneori mai puţin oameni decât mine, uneori câini,alteori caţei, uneori miaună, zbiară sau tac. Sau…uneori oamenii sunt la fel de blânzi ca în zilele senine, ca în “minunile” ce le-aştept…

Sunt aici să mă regăsesc, în primul rând pe mine, şi să-mi las amprenta peste ani… Nu-s minune, nici geniu, nici macar nu sunt perfectă, aşa cum ne dorim uneori. Sunt om: un om care caută oameni.

 

Prima oara nu, nu se uita niciodata…

Primul om, prima lacrima, primul suras, prima atingere, primul sentiment, primii pasi, prima zi de gradinita, primul prieten …si toate acestea langa mama, langa parinti, mereu aproape de casa, intr-o lume cu “flori”, zambete si multe, multe, multe lucruri “de invatat”:  a invata a fi om al acestei lumi, ce-i drept, dificila la inceput….

Prima zi de scoala, prima cearta, prima nota, prima deznadejde, primul premiu, primul concurs, primul chiul, primii fluturasi, prima excursie, prima iubire, primul sarut, primul examen, primele emotii… s-au intamplat toate in jurul a o multime intreaga de oameni diferiti, intr-o lume in care ne-am pregatit serios pentru ceva ce ceilalti numesc “viata”, o lume in care s-a spus mereu ca “trebuie sa fii pregatit”, “trebuie sa inveti sa faci fata celorlalti”…

Prima zi de liceu, primul bal, prima despartire, prima lacrima din…iubire, “prima oara”, primele tentatii, prima petrecere, … toate acestea zburand deasupra unei singure idei: suntem aproape de a fi “oameni mari”, oameni capabili sa plateasca pentru faptele lor, pierdem zilele sub deviza “o viata am, deci mi-o traiesc la maxim…”  devenim incet, incet, patati de aceasta societate in care ne aflam…

O singura data 18 ani, o singura data copii, o singura data la varsta in care putem sa gresim fara sa platim… O singura data copii si de atatea ori adulti, si totusi ne dorim sa fim mari, sa crestem, sa devenim responsabili, sa uitam sa visam si sa speram…

Prima zi de facultate, prima zi de lucru, apoi a doua, a treia, a patra, a cincea, o numaratoare imposibila, un numar de zile ce “tinde catre infinit”, o “groaza de ani”…o viata intreaga prizonieri… O viata ce-o visam acum, si in timpul careia ne-o dorim inapoi pe cea de azi…

Andreea are nevoie de o inima noua!

“Andreea Mihalcea are inima făcută praf. Acest lucru nu i se întâmplă din dragoste, cum te-ai putea aştepta la o fată frumoasă de 16 ani. S-a întâmplat pur şi simplu, dintr-odată şi aproape degeaba. Nimeni nu-i poate spune exact de ce. Nici măcar doctorii cei mai buni din ţară în domeniul cardiologiei, de la institutul din Tg. Mureş.

Loviţi peste noapte de o asemenea nenorocire, părinţii sunt în stare de şoc. Cu mama adolescentei, aflată în prezent alături de fiica ei internată la Tg. Mureş, n-am putut vorbi. I se face rău numai când se gândeşte şi nu poate articula cuvintele.

Tatăl ei, Adrian Mihalcea, ne-a vizitat tremurând ca varga la redacţie. L-au sfătuit cunoscuţii să apeleze la ajutorul nostru:

„A fost trecută prima pe lista de transplant de inimă. Vă daţi seama cât de gravă e situaţia? De unde să ai bani pentru aşa ceva peste noapte? Cine ne poate ajuta?”, ne spune cu privirea pierdută în spaima că viaţa singurului său copil atârnă de un fir de aţă.”

Asta este povestea unei fete din Galati si a disperarii unor parinti.

In mod normal o viata nu ar trebui sa coste o avere si mai ales, la 16 ani nimeni nu ar trebui sa se lupte pentru viata…

EA are nevoie de ajutorul nostru! NOI o putem oricand ajuta!

Pentru detalii despre cazul Andreei, puteti accesa acest link si puteti oricand sa-i intrebati familia despre detalii…

http://andreeamihalcea.info/

Examen de constiinta

Ma-ntreb, cati dintre noi au curajul sa-si priveasca gandurile si faptele “in oglinda”? Cati dintre noi au curajul sa spuna ca, dupa ce s-au privit in oglinda au vazut aceeasi persoana ca aceea pe care o arata zi de zi?

O data la cateva zile,  ajung la supermarket si-mi gasesc “amicul”: un baietel de vreo 8-9 ani care-mi cere mereu moneda de 50 de bani de la carut , dar care primeste in schimbul unui “multumesc”, un pachet de biscuiti pe care-l mananca cu pofta. Deja si eu, si el, suntem deprinsi cu acest obicei: daca in prima zi intamplarea a facut ca eu sa am un pachetel de biscuiti in sacosa de la supermarket, cu timpul am inceput sa cumpar un pachet special pentru el, iar el, de fiecare data cand ma vede deja ma-ntreaba ce fac si-apoi, dupa ce se vede cu bunatatile in mana, imi spune voios ” saru’mana ” .

Astazi l-am evitat si am facut-o expre. Acum ma privesc in oglinda si, in loc sa-mi vad chipul, vad doar imagini cu copilasul acela, iar gandurile plutesc sub ideea ca nu l-am ajutat in seara aia. Deja am inceput sa simt ca uneori viata acelui copil sta intr-un pachet de biscuiti primit de pomana de la oamenii milostivi, iar eu azi nu am vrut sa i-l mai dau, pe motiv ca…macar de-ar exista un motiv.

Ma gandesc doar la faptul ca poate, uneori, copilul acela manca doar pachetul meu de biscuti. Oare azi de ce nu i l-am mai dat?

Un fel de “examen de constiinta”.  Se-ntampla ca, dupa o zi obositoare de lucru, sa fiu in fata oglinzii si sa vad, in oglinda, nu doar un chip, ci intregile fapte ce le-am facut in ultimele 24 de ore… Uneori vad in oglinda cersetorul pe care l-am ocolit si caruia nu i-am dat de mancare, uneori vad momente cand m-am certat cu anumite persoane, sau, in cazuri cu adevarat triste, vad franturi din episoade mai putin placute din timpul zilei.

Oare, dintre oamenii ce ne-nconjoara, cati au curajul sa se priveasca in oglinda? Cati dintre ei nu se inspaimanta cand se privesc? Cati dintre ei se vad pe ei si nu evenimente, cati sunt multumiti de ceea ce vad?

In “mainile” mele nu ar putea sa stea, cel putin pe moment, decat un cersetor. Dar oare cei care detin atatea suflete uneori…de pilda un doctor, un avocat, un ministru, de ce nu, un presedinte, au curajul sa se priveasca in oglinda? Sa fie multumiti de faptele pe care le fac?

Uneori as putea pune ramasag ca, dintre oamenii ce ne conduc minunata tara, niciunul nu are curajul necesar sa se priveasca cu adevarat in suflet, sa fie cinstiti, macar cu ei, daca nu cu ceilalti…

Nedreptatile ce ne inconjoara, uneori ar putea fi fatale pentru altii, insa, totodata, pentru altii doar un episod oarecare din multele dintr-o singura zi trecuta…

Ma-ntreb, cei ce dispun de-atatea suflete in maini, se simt mai puternici cand ranesc pe cineva?

Tu ai curajul sa te privesti astfel in oglinda?

Tu ce vezi cand te privesti in oglinda?

Vacanta 2010, undeva prin..Europa.

Am bifat casuta din dreptul Parisului si a Bruxelului, am trecut granita (pardon, linia dintre Franta si Belgia), am vazut un fel de « lume noua » si clar, m-am distrat pe cinste.

Paris, mon amour…

Ce-as putea spune despre Paris ? E exact cum se « spune », doar ca are ceva mai mult : are oameni cu sutele/miile/milioanele, cozi infinite, inghetata la fiecare colt, si cate-un blitz de aparat la fiecare pas(si, ca o paranteza, acolo daca se face o poza cu ceva anume, automat urmeaza si alte zeci de poze cu exact acelasi lucru- un fel de « uite ala a pozat ceva, poate-i interesant, deci pozez si eu »).

Prima frumusete a Parisului pe care am vazut-o a fost Catedrala Notre Dame. E de prisos sa descriu niste cladiri pentru ca n-am nici cunostintele necesare despre arhitectura si sigur m-as exprima natang. Simbolul parisului, Turnul Eiffel, l-am zarit din masina si prima impresia a fost : « ioi, ce mare e !! »

Orasul Paris, forma circulara a Parisului si toate acele strazi ce pornesc din acelasi nucleu, sunt cel mai bine vizibile de la inaltimea Arcului de Triumf. Este o imagine splendida, cel putin mie mi-a placut foarte mult(inclusiv urcatul scarilor) Cred ca e de prisos sa-mi spun opiniile despre fiecare cladire/monument/muzeu si cartier pe care l-am vazut, tocmai pentru ca fiecare are alte pareri. Pot spune doar ca orasul Paris este intr-adevar frumos, cu o cultura si o civilizatie aparte de cea din Romania(si probbail din multe alte tari), iar ca « bijuterii » ale orasului as putea aminti Mona Lisa si Statuia Venus din Milo(muzeul Luvru), Église de la Madeleine, Basilique du Sacré-Cœur, etc. Din respect pentru Romania am vizitat mormantul lui George Enescu si atelierul lui Brancusi. M-au impresionat cumva, in special pentru ca mi-au dus gandurile la oamenii din Romania si la « rasplata » pe care am stiut mereu sa (nu) o oferim oamenilor.

Intr-o singura noapte am colindat pe strazi(din pacate !) si mi-a placut ce am vazut: plimbarea pe Sena m-a ajutat sa strabat, in numai cateva minute, intreg Parisul, iar la coborare am vazut Turnul Eiffel cu luminile sale. Mi-a placut Parisul noaptea, cred ca mai mult decat ziua, tocmai pentru ca nu mai erau asa de multi oameni si pentru ca…ei bine, recunosc, am fugit o multime ca sa prindem trenul spre…casa(am stat in zona metropolitana a orasului si usor usor se-apropia ora de « ultimul tren »).

Noi vise mi-a adus Parisul : vizita la Sorbonne m-a trimis cu gandul la facultatea ce ar trebui sa se apropie cu pasi grabiti spre mine…

Oras verde, frumos, civilizat, cu oameni mai mult decat cu bun simt, cu doamnele care zambeau in metrou la mine, cu cate-un « merci » la fiecare pas… Si sa nu uit, pentru cei pitici, dar si pentru cei mari, Disneylandul este o alegere exceptionala, cu Mickey si Minnie, cu plimbari in barcute, cu distractii ca cele din copilarie…

Un weekend la Bruxel si vizita intr-o alta…lume.

Ce sa zic, trecand peste socul « granitei » dintre cele 2 tari, ajung cu gandul la uimitoarele cladiri super mari si super luxoase din…Bruxel. Bruxel e diferit de Paris : oamenii ce viziteaza Parisul sunt inlocuiti cu cladiri politice si totul mi-aminteste de Uniunea Europeana.

Personal cred ca Bruxelul a fost mai liber si mai relaxant ca Parisul(poate si pentru ca era weekend si oamenii grabiti din metrourile frantuzesti au fost inlocuiti cu oamenii dusi la « summer festival » din Bruxel). Seara la Bruxel a fost impresionanta(am prins o expozitie a unui covor urias de flori l), nu doar pentru jocul de lumini, ci si pentru cantarea odei bucuriei(imnul Uniunii Europene) a unui cor. Vizita la castelul regelui a fost foarte comica, cel putin pentru mine, bogata din punct de vedere cultural si cu o expozitie a unor inventii din care am invatat cate ceva.

Post pentru un concurs…

Let’s do it, Romania!

In 2008 Estonia a pornit o noua initiativa: intr-o singura zi tara lor avea sa fie curatata de intreaga populatie.  In 2009 Letonia si Lituania au aplicat aceeasi idee. In 2010 Romania a intrat in “club”. 25 septembrie este ziua in care intreaga Romanie va fi curatata si intreaga populatie ar trebui(teoretic) sa participe la fenomenul de curatare a tarii…

Proiectul este promovat in intreaga tara prin mass-media.

Fii si tu unul dintre participantii la acest proiect!

Sunt sigura ca toti au spus macar o data ca Romania este murdara, ca este urata, ca oamenii nu o ingrijesc: avem acum ocazia sa aratam ca totusi ne intereseaza soarta noastra si a tarii! O tara curata inseamna o viata sanatoasa! Haideti sa aratam autoritatilor ca putem fi si altfel si ca putem ajuta si noi! Haideti sa aratam tuturor ca intr-o singura zi, Romania ar putea fi la fel de frumoasa ca un taram de poveste!

Fii alaturi in acest proiect si arata ca nu esti indiferent!

Pentru detalii privind proiectul, accesati http://www.letsdoitromania.ro

Pentru bloggeri se poate oricand pune un banner pe blog(daca nu stiti cum, cred ca va pot ajuta si eu).

Imprastie ideea si fii sigur ca toti stim de ziua de curatenie nationala.

Lasa indiferenta si fa o tara mai frumoasa!

let's do it, Romania!

Concert 30 noiembrie Galati

Cum? Sa lipsesc!? Eu…!?
Nuuu. Macar la concertele in aer liber sunt in primul rand. Sa va zic: 30 noiembrie, Sfantul Andrei, Sarbatorile Galatiului, etc… Orasul in sarbatoare(mai mult sau mai putin…deh, criza), noi liberi, s-a anuntat concert fain la casa de  cultura a sindicatelor.

Eu, normal, prezenta.

Ana-Maria Ferenz a fost cea care a  dat startul concertului. Sincer, nu am prins decat sfarsitul; destul sa-mi fac o parere vis-a-vis de felul prost in care canta si de fata urata ce-o are. Initial nici nu prea  stiam cine-i apoi a  cantat o melodie de  cand eram micaaaa si ascultam Demmo: “7 zile de 8 ori…asta seara; bla bla”.

Provincialii- au cantat dragut…pana si-au adus trupa de  moldoveni  in scopul de a-si promova noul album. Ce a  iesit…a iesit naspa tare pentru urechile noastre; a ascultatorilor(mai ales a  celor din primele randuri, de langa boxe). Era ceva…o acoperire intre sunete: care incerca sa-l acopere pe celalalt, etc… a fost chiar  aiurea tare cand au cantat.

Hi-q… mama maaamaaaaaaaaa au cantat…cum au cantat? Cred ca  bine. Au facut atmosfera, am cantat, dansat si distrat alaturi de  ei. Cand au cantat melodia “razna” ne-a filmat, au intrat pe scena in acordurile melodiei “buna dimineata”, au incercat sa  comunice cu publicul- au reusit…felicitari lor.

A urmat Delia…”draga” Delia. Ioi frate…aia n-a fost chemata sa cante efectiv ci  sa-si etaleze fundul(care zau ca  e super-ultra-mega bun si arata bine…) si are  freza  tare faina si moderna si e  blonda. Si a  zis o prostie, adica…a zis ca ne-am intalnit in piata … Anyway, nu ma pot exprima asupra felului in care  a cantat. Cert e  ca  nu am vazut pe nimeni dansand sau cantand(deh, are  melodii mult prea  necunoscute…) in schimb toti cereau sa  coboare de pe scena. (Ah, da, era imbracata cu niste pantaloni de i se  vedea jumatate din fund…cum naiba sa nu i se ceara sa coboare?).

A urmat o lalaiala marca “manele germane” (nu ma pot exprima…a fost ceva groaznic. Eu efectiv le aratam un deget in jos-in semn de dezaprobare, sa nu intelegeti gresit). Toata aceasta lalaiala si impartit cd-uri a durat pana la ora 22:00, timp in care destui oameni strigau “Voltaj! Voltaj!”

Dupa un foc frumos de  artificii a  urmat si voltaj… Clar, m-am dus la concert pentru ei, am cantat si tipat si zbenguit pentru ei, a fost foarte frumos-cel putin din punctul meu de vedere. Ne-au cantat din melodiile lor noi, ne-au cantat “vara trecuta”…m-am simtit extraordinar de  fericita si multumita ca i-am vazut si auzit.

Am facut un filmulet si niste poze. Spor la privit si…naspa de cei ce n-au vazut concertul

Campusul Cuza

Dragi cuzisti, viitori cuzisti si fosti cuzisti…

Am placerea( sau nu) de  a  va anunta-din surse  proprii- ca, daca  e  careva  printre  noi care  avea  speranta ca macar un an il vom prinde  si noi si campusul care se  construieste de  cativa ani buni in tiglina, in locul scolii 7, ei bine…va anunt ca inceputul acestei vacante ne-a  adus o veste proasta: campusul cuza  nu se  mai construieste, constructia s-a  incheiat, ca  urmare  a  faptului ca  nu exista banuti pentru a  se  continua.

Totusi, cladirea  veche a  liceului e  foarte probabil ca  in curand sa  fie cumparata de  la evrei si restabilizata…cu putin efort  din partea  noastra. Cred ca  unii dintre  voi au fost anuntati ca trebuie sa  platiti pentru a  pune parchet si etc.

Totusi, eu una  consider ca  “ajutor” inseamna si pastrarea a  ceea ce  deja avem in liceu.

Mie una nu-mi pare  rau ca  nu ne  schimba locatia/liceul/cladirea pentru ca…mi-e draga cladirea asta veche… E  ca si cum as  veni la  un batran care ma  invata si care a  cunoscut n si n generatii inaintea  mea… e  ca  si cum toate acele generatii sunt langa mine.  Cladirea liceului e  frumoasa, nu vad de  ce  n-ar  fi. Poate daca va  fi rearanjata si pastrata va  fi cu mult mai frumoasa decat in prezent.

PS: floricelele din fata  liceului, cele plantate de  fosta 9 A sunt si acum inflorite si foarte frumoase…

PPS: Spera  cineva la  o oglinda  in wc-ul interior  din viitorul liceu? (probabil intr-o alta viata…. )

Concert Galati 1 iunie

In cinstea  copilariei s-a  dat un “mega-concert” sambata, 30 mai, pe stadionul Mittal. Dupa un concurs de  miss si mister copilarie, a  urmat concertul.

Invitatii concertului au fost Andreea Balan si Smiley.

Dupa 6  ani in care  nu ne-a mai vizitat, prima care  a  urcat pe scena galateana a  fost Andreea Balan.

Dupa cum am promis de p-acasa, dupa cam prima  melodie a Andreei, am ajuns in primul rand. Exact langa scena(ei bine, cu vreo 3  m departare).

Acum, comentarii privind  lalaiala pe care ne-a tras-o Andreea nu prea  am sa  fac. Asa, nu prea mi-a placut niciodata Andreea(bine, poate in trupa Andre mi-a placut) pentru ca are o voce  chitaita rau, e  “alintata”- adica are  niste fite dintr-alea  de  copil nebatut de  multe ori cand e  in fata camerelor de  filmat si ca  sa  puna  capac  e al naibii de  slaba(bine, asta nu se  pune, deh, fiecare cum l-a dat Dumnezeu).

Asa…si dupa fiecare lalaiala pe care o tragea se mai ducea la o fetiscana dintre cele 3  de  pe scena  si-i mai ridica putin fusta(de  parca  nu erau destul de  scurte “fustele” alea). Si dra Andreea avea  o problema cu “maini-pantaloni-baieti”. Adica, chiar toate “divele” Romaniei isi inchipuie ca  toti baietasii romani se-apuca sa moara de  cat de  “bune” sunt ele!? Hai las-o moarta.

A urmat chemarea lui Petrisor, care sincera sa  fiu, mi se  pare  un baiat tare simtit si e  si frumusel(Dar tre’ sa  recunosc ca, atunci cand ea  zicea: “da’ voi nu simtiti ca  lipseste cineva de  langa mine” iar  droaia de  copii de  6-7  ani incepeau sa  tipe “Smileyy…” ma  bufnea  rasul. Iar ea  saraca, il chema pe Petrisor.) A  urmat o  convorbire intre  noi si ea, cum ca  Petrisor NU a  scapat-o in cap(de  aia saraca e  asa  de  dusa  nu!?) si pana la urma si-a continuat “prestatia”.

Felul in care era  imbracata…nu prea  stiu ce  sa  spun. La inceput a  aparut exact ca o “mireasa” imbracata toata in negru: palarie, rochie lunga(care era al naibii de  frumoasa), cizme lungi, manusi. Acum pe bune, arata bine in rochie(poate mult prea  slaba in jurul taliei) dar  nu i se  potrivea. ea cu “Da-mi nopti de vara fierbinti” si cu o rochie neagra…nu se  potriveau. Numai bine ca dupa prima melodie s-a dezbracat, ajungand si ea  la fel ca  cele 3  domnisoare. Adica imbracata ca  o fusta dintr-aia super-ultra-mega-scurta, chiloti(ma, trebuie neaparat sa  precizez  ca  avea  chiloti, nu de  alta, da  ni i-a tot aratat) si o bluza  cam sclipicioasa.

Ha, mie mi-a placut melodia “nopti de  vara” si am cantat cu drag…

Apoi a  urmat… Smiley. Dupa lungi(de  fapt, foarte lungi) asteptari, l-am vazut. E atat de  frumos…si ma rog, canta bine, a  avut o prestatie imaculata(daca  ar  fi fost de  la inceput boxele date mai incet)…

A  inceput cu melodia “cu un pas  inainte”, mai tarziu ne-a zis o “poveste” despre ce  noroc avea  el in dragoste (ei, stiu si eu ca  minte, cel putin in partea in care  a  ajuns si el mare)

A zis ca urmeaza  o balada, despre el, despre  dragoste, despre cand era  el baiat(nu ca  acum n-ar  fi tot baiat) si cum in clasa a  7a se uita dupa fete de  varsta lui si ele se  uitau dupa baiatii de-a 8a, ajunge intr-a  8a, fetele cu privirile la cei de liceu, la liceu fetelor li se  scurg  ochii dupa cei de facultate si, cand in sfarsit ajunge si el la facultate, fetele se  uita dupa unul cu-n BMW. apoi a  urmat intrebarea: “e  cineva cu BMW  aici?” SI normal, copilandri de 16-18 ani au ridicat mana iar  smiley “le-a  inchis gura” : “Eii..multi dintre  voi n-aveti nici permis. Daca era asa, erati in BMW  acum…”. Si a  urmat melodia SO COLD, iar atunci cand  canta “She’s a….” astepta  continuarea de la noi, in orice caz, mie mi s-a parut perfect. Am tipat/dansat/zbantuit si de  toate pana cand a  inceput ploaia, iar  in timpul ploii parca era  si mai frumos.Toate tantele care  erau infata cu copii au plecat acasa si am ramas  mai putini si Smiley canta si curgeau siroaie, si Smiley canta si cantam si noi si…a  zis ca  pleaca si…ne-am dus  acasa si…am adormit si…ne-am trezit cu vocea  ragusita (cel putin in cazul meu ).

Ce sa  zic, partea a doua(adica  Smiley) a  concertului a  fost geniala. Am tipat pana cand n-am mai putut…

PS: aici se  cam termina viziunea mea  asupra  concertului si in incheiere dedic asa… frumos, cateva versuri:

“

She’s a bitch
She thinks I’m rich
But I’m a lonely motherfucker
Love is all I have to preach
Now I know
She’s a how
‘Cause she left me for another
Old enough to be her father”

…si fara BMW-uri