Se numără…zilele.

Mă gândeam zilele astea la trecut. Mai bine zis, la întreg anul 2011. În general, când aproape sună clopoţelul de sfârşit de an, mă cuprind diferite gânduri, mai ales privind ceea ce am realizat în anul ce tocmai urmează să treacă şi ce-mi propun pentru anul ce vine. Ba mai mult, ţelurile măreţe, mi le notez undeva. Şi-aşa acum pot evalua mai concret dacă am realizat ori ba ceva în 2011.

Altfel spus, din cele 20 de dorinţe pentru anul ce urmează să treacă, 15 dintre ele sunt bifate. Adica au rămas 5 lucruri pe care le voi îndeplini în 2012, ca vor fi rest de la anul anterior.

După cum bine se ştie, tot răul spre bine. Anul ce va trece mi-a adus o mulţime de lucruri noi în viaţă şi multe sentimente pe care nu le cunoscusem încă. De exemplu, am învăţat să-mi preţuiesc prietenii şi  să ţin pentru mine unele lucruri, cum de altfel am învăţat şi faptul că uneori oamenii spun mai multe decât pot realiza…

În 2011 am devenit majoră (mai mult sau mai puţin, că mie tot îmi vine să plâng la mama când dau de prea multe…responsabilităţi- impropriu zis plâns, la fel şi responsabilităţi), adica am făcut 18 ani la mulţi kilometri distanţă de casă (şi pentru asta probabil urmatorii 20 de ani mama va fi lângă mine, nelipsită, când voi mai aduna un an, nu că nu mi-ar plăcea).

În 2011 am avut parte de cea mai frumoasă vară, plină, în adevăratul sens al cuvântului, de-o toamnă mai mult sau mai puţin deosebită, care s-a încheiat în forţă, prin primirea permisului de conducere,  si de-o iarnă…

Iarnă? Anotimpul ăsta mereu m-a întristat. Nu ştiu ce-are cu mine, dar mereu mereu îmi face sufletul aproape la fel de îngheţat ca şi apa de-afară. De exemplu, azi am constatat ca în ultima perioadă am fost extreeem de pesimistă, ca să nu-mi mai amintesc de minunatul Crăciun în care am reuşit să mă cert cu aproape toată lumea care m-a înconjurat şi am reuşit să stric dispoziţia tuturor. Cu siguranţă însă, dupa 1  ianuarie, o să-mi revin. Asta pentru că îmi propun să se întâmple aşa.

 

Pentru anul care vine, ca prim ţel este admiterea mea la facultate şi restul…restul nu mai are nicio valoare. Restul poate să fie cu fulgere, cu dureri de inimă, cu lacrimi, cu fericire, cu o droaie de prieteni, cu orice orice orice orice…nu prea mă interesează. Cel puţin nu acum.