Dragă copilărie…

             Am să mă întorc iar la tine, însă doar atunci când îţi voi simţi lipsa. Astăzi mă simt atât de mare încât te-aş putea ocoli fără niciun regret, iar   florile îmi surâd altfel decât de obicei, şi-mi vorbesc mai mult de dragoste decât de râsul copilăriei. Tot astăzi cerul este mai puţin colorat sau, cel puţin, eu îl văd mai puţin albastru decât de obicei. Şi să nu uităm, astăzi soarele mi-aduce doar caniculă şi mai puţină fericirecopilărească. 

            Promit să nu te părăsesc, doar că-ţi voi da libertatea pe care, poate, uneori, ai aşteptat-o. Du-te şi veghează de azi un alt copil. Dar nu uita, aşteaptă-mă până atunci când voi simţi că am iar nevoie de tine.  Copilărie, aşteaptă-mă până atunci când îmi voi da seama că doar tu eşti paradisul pierdut.

           Astăzi stropii de ploaie mi-aduc ambiţii şi nu nerăbdare, copiii emoţii, şi nu bucurii, iar întreg sufletul este un întreg ritual al unor dorinţe neîmplinite.