Poza cu cirese

I se spune “fetita cu cirese” pentru ca, zi de zi, incepand cu ora 8 dimineata, isi face aparitia cu vesnicul ei cos cu cirese, in gara, pe peron.

Azi soarele deja straluceste a ora 9, insa Ciresica inca nu a ajuns. Trenul dinspre Bucuresti si-a lasat calatorii in gara, iar acestia acum se-ndreapta spre usa de la intrare.

Printre calatori si bagaje, intr-un fel de zbor calm, isi face intrarea o fetita. Cu rochia zburatacindu-i-se a vant si a graba, Ciresica alearga vesela, zvelta, imbujorata toata, cu o rochita alba ce-i lasa la vedere doar genunchii tineri si umerii. Nelipsitul cosulet cu cirese este prezent.

Pe peron, acolo unde doar zgomotul trenului se mai aude, iar forfota oamenilor se simte, Ciresica se impiedica, lasand sa-i cada la picioare cosuletul cu cirese…cirese care acum se rostogolesc la vale, facandu-si drum deschis spre sfarsit: picaj monoton sub rotile trenului.

Imbufnata, Ciresica se apleaca si, ridicandu-si rochita, se aseaza pe jos, intre zecile de picioare grabite ale calatorilor, in incercarea fara de izbanda de a-si aduna fructele.

Intr-o dimineata de vara, intr-o gara, razele soarelui lumineaza obrajii imbujorati ai Ciresicai, parca pigmentati continuu de roseata cireselor strivite de rotile trenului…

Cosuletul ii ramane aruncat in dezordine pe peron, ciresele alearga printre pasii oamenilor grabiti iar Ciresica priveste dezolata sfarsitul fructelor…nestiind pe care sa opreasca mai repede.