Cum am invatat romaneste

Limba romana este limba “mea”. Adica? Tinand cont ca m-am nascut in Galati, la maternitate unde erau doctori romani(ca doar n-au venit moase coreene sa ma nasc ), primul cuvand pe care l-am auzit a fost in romana.

A trecut timpul si-am ajuns mare: aveam vreo 2 ani cand in jurul meu se tot vorbea si eu…taceam! Sau pur si simplu bolboroseam cuvinte pe care abia daca le intelegeam eu.Daca mi se spunea ceva da, intelegeam, insa nu puteam vorbi. Si-am mai crescut si am ajuns la vremea cand trigam puii bunicii  prin curte ceva gen: “Ag, agu, aga” si apoi ii ziceam mamei: “vleau a pipi, nu ac piipiii pi mini”. Vroiam la gradinita, sa comunic, sa invat.

Si am ajuns la gradinita. Dupa lungi lectii de dictie din partea fratelui meu; fie ele si cu batai; am reusit sa vorbesc mai “nepocit”.  Pretul “succesului”: cateva semne pe fata(pe care inca le am), 2-3 palme, o tura de tuns si o fobie pentru ramasul sub masa.(pentru ca acolo se tineau faimoasele lectii).

Timpul  trecea insa eu tot nu-l invatam pe r. In vara anului 1999, stand in bucatarie, cu o inghititura de musca, am reusit si am zis in loc de “l”, “r”.  Mare bucurie pe capul meu insa urmatorul lucru a fost sa vomit…musca! Dar n-am uitat sunetul.

Am trecut cu brio testul”rica nu stia sa zica rau, ratusaca, ramurica, dar de cand baiatu-nvata, poezia despre rata, Rica stie acum sa zica rau, ratusca, ramurica!”

Am ajuns la scoala unde toti ma chuinuiau ca nu stiam sa zic “pui de piropopircanita”. Fleacuri, am trecut si peste asta. In clasa 1 eram maestra deja in a vorbi. Mai greu era cu mine cand incepea sa-mi turuie gura muult si in loc de “pentru ca” ziceam “penca”.

Apoi am descoperit tainele abecedarului, cuvinte noi precum “transcriere” mi se pareau excelente, de-a dreptul magnifice si intrebam lumea in stanga si-n dreapta daca stiu a-l desparti in silabe.

Dictionarul de la sfarsitul fiecarei opere de la citire imi dadea batai de cap. “Legenda” e cuvantul poate cel mai pretios din clasa a 3a.

Faceam rebusuri. Eram “tare”. Aveam creanga din 3 si scriam..ION!(si nu ram!)

Mai tarziu am descoperit expresiile lui Creanga si “zgarie branza” mi se parea cea mai cool. Prin clasa a 6a am descoperit ca Nichita Stanescu e…barbat!!!
Facand o scoala am invatat nu doar a vorbi corect limba romana ci si a  o scrie. Acum sunt capabila sa corectez lumea cand greseste iar la scris, urasc persoanele care se cred mari cunoscatoare dar scriu “s-au dus” legat.

Imi place lb romana si pot spune ca e cea mai frumoasa limba. Nu r-ul ca in franceza, nu “da” printre dinti. Limba romana suna frumos, insa, cel mai bun argument pentru a afirmatia “imi place limba romana” este poate faptul ca este limba mea materna…